luni, 26 martie 2012

Microsoft interzice linkurile catre Pirate Bay

Pirate Bay nu este numai cel mai vizitat site de BitTorrent de pe internet, dar fara indoiala este si cel mai cenzurat. Multi furnizori de internet au fost obligati sa blocheze accesul clientilor lor la acest site, si recent, Microsoft a aderat la aceasta initiativa, cenzurand linkurile Pirate Bay pe care utilizatorii le partajeaza cu ajutorul Live Messenger. Ideea este simpla, noul Windows Live Messenger permite partajarea de continut de tip link, de foarte multi ani de altfel, insa cu conditia ca linkurile sa nu directioneze catre o pagina de pe Pirate Bay.

In momentul in care o persoana doreste sa trimita un link catre o pagina de pe Pirate Bay, Windows Live Messenger da mesajul “The link you tried to send was blocked because it was reported as unsafe.“. Cu siguranta acesta este doar primul pas si vor mai urma si alte site-uri, pe masura ce Microsoft va continua sa filtreze mesajele pentru a lupta impotriva pirateriei online.

Totusi, avand in vedere faptul ca Windows Live Messenger nu este o aplicatie de chat cu prea multi fani, probabil ca Microsoft s-a grabit sa experimenteze cu astfel de initiative si cu siguranta va pierde o parte din clienti pe seama asta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu