luni, 16 ianuarie 2012

Utilizati SSL pentru securitatea magazinului dvs. online

Consumatorii aud in fiecare zi cate ceva despre amenintarile de securitate in continua crestere care afecteaza site-urile de comert electronic. Acest lucru produce o senzatie de teama si poate duce la lipsa de incredere atunci cand se fac cumparaturi online. Asadar, amenintarea este reala si este imperios ca orice proprietar de site de e-commerce sau m-commerce sa o ia in serios. In cazul in care consumatorul nu este 100 % sigur de securitatea site-ului dvs., acesta nu va risca sa cumpere si astfel sa-si divulge informatiile personale.

Este foarte important sa luati masurile de protectie necesare pentru a va securiza magazinul online si pentru a va proteja clientii. Una dintre cele mai bune masuri de precautie necesare o reprezinta utilizarea certificatului SSL (secure sockets layer) pentru a securiza toate datele transmise prin intermediul site-ului dvs.

Acest protocol securizeaza comunicarea dintre client si server prin prevenirea falsificarii, interceptarii si manipularii datelor. SSL protejeaza tranzactiile digitale si tranzactiile pe mobil ce folosesc procesoare de card de credit, acces la retea si comunicatii online prin crearea unui canal securizat intre servere si consumatorii dvs.

Va puteti da seama daca ati accesat un server web securizat dupa adresa domeniului din bara URL a browserului web. In cazul in care aceasta incepe cu https in loc de http, atunci stiti ca este utilizat SSL. Acesta cripteaza toate datele personale, inclusiv numere de card de credit sau de conturi in scopul de a le face imposibil de citit de catre hackeri.

Certificatul SSL este foarte important pentru creatorii unui site de m-commerce sau e-commerce. Pe langa faptul ca acesta cripteaza toate datele transmise prin intermediul site-ului respectiv, ajuta de asemenea si la identificarea site-ului, astfel incat consumatorul sa poata face cu incredere cumparaturi online. Certificatul SSL ofera informatii despre detinatorul/detinatorii de drept ai site-ului, despre numele de domeniu al site-ului, despre Autoritatea de Certificare care a emis certificatul SSL si va identifica tara de unde a fost eliberat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu