Un hypervisor este un manager de masini virtuale care permite mai multor sisteme de operare sa foloseasca resursele hardware ale unei singure gazde. Hypervisor-ul este cel care controleaza si aloca aceste resurse, asigurand totodata si izolarea intre masinile virtuale. Cum indeplineste hypervisor-ul aceste sarcini? Hypervisor-ul controleaza direct resursele hardware asigurand o interfata virtuala unificata prin intermediul careia masinile virtuale au acces la aceste resurse. Acestea nu au nevoie de a cunoaste detalii low-level despre hardware-ul instalat, ceea ce este si un mare avantaj, acela de a putea migra masinile virtuale pe alte servere.
Trei din cele mai intalnite tipuri de virtualizare sunt: emularea, virtualizarea nativa si paravirtualizarea.
1) In cazul emularii, masina virtuala simuleaza intreaga configuratie hardware (CPU, memorie, I/O) necesara pentru a rula un sistem de operare nemodificat destinat unei configuratii hardware complet diferita. Cel mai mare dezavantaj al emularii este performanta scazuta. Cateva emulatoare cunoscute ar fi QEMU, Bochs, PearPC.
2) Virtualizarea nativa este similara cu emularea, sistemele de operare nemodificate ruland pe masini virtuale, fara a fi constiente de mediul virtual, diferenta notabila fiind faptul ca acestea ruleaza pe aceeasi configuratie hardware. In aceasta situatie hypervisor-ul asigura accesul la hardware, nemaifiind nevoie de folosirea unei aplicatii pentru simularea unei configuratii diferite. Cele mai reprezentative produse din aceasta zona sunt produsele VMware si Microsoft Virtual Server
3) Paravirtualizarea este diferita de virtualizarea nativa prin faptul ca hypervisor-ul expune o versiune modificata a hardware-ului existent, pastrand totusi configuratia. Aceasta modificare face ca suportul pentru mai multe sisteme de operare sa fie mai simplu, dar acestea trebuie sa fie putin modificate si sa fie constiente de mediul virtual. Microsoft Hyper-V si XEN sunt cele mai cunoscute produse ce ofera paravirtualizare.
Virtualizarea serverelor este considerata de catre specialisti ca fiind tehnologia care ofera, la ora actuala, un raspuns optim la solicitarile de eficientizare si reducere a costurilor. Pentru a beneficia insa de toate avantajele oferite de virtualizare, migrarea serverelor fizice trebuie realizata urmand o serie de pasi logici, integrati intr-un proiect coerent; o abordare care poate evita ricurile inerente trecerii la o noua tehnologie.
Trei din cele mai intalnite tipuri de virtualizare sunt: emularea, virtualizarea nativa si paravirtualizarea.
1) In cazul emularii, masina virtuala simuleaza intreaga configuratie hardware (CPU, memorie, I/O) necesara pentru a rula un sistem de operare nemodificat destinat unei configuratii hardware complet diferita. Cel mai mare dezavantaj al emularii este performanta scazuta. Cateva emulatoare cunoscute ar fi QEMU, Bochs, PearPC.
2) Virtualizarea nativa este similara cu emularea, sistemele de operare nemodificate ruland pe masini virtuale, fara a fi constiente de mediul virtual, diferenta notabila fiind faptul ca acestea ruleaza pe aceeasi configuratie hardware. In aceasta situatie hypervisor-ul asigura accesul la hardware, nemaifiind nevoie de folosirea unei aplicatii pentru simularea unei configuratii diferite. Cele mai reprezentative produse din aceasta zona sunt produsele VMware si Microsoft Virtual Server
3) Paravirtualizarea este diferita de virtualizarea nativa prin faptul ca hypervisor-ul expune o versiune modificata a hardware-ului existent, pastrand totusi configuratia. Aceasta modificare face ca suportul pentru mai multe sisteme de operare sa fie mai simplu, dar acestea trebuie sa fie putin modificate si sa fie constiente de mediul virtual. Microsoft Hyper-V si XEN sunt cele mai cunoscute produse ce ofera paravirtualizare.
Virtualizarea serverelor este considerata de catre specialisti ca fiind tehnologia care ofera, la ora actuala, un raspuns optim la solicitarile de eficientizare si reducere a costurilor. Pentru a beneficia insa de toate avantajele oferite de virtualizare, migrarea serverelor fizice trebuie realizata urmand o serie de pasi logici, integrati intr-un proiect coerent; o abordare care poate evita ricurile inerente trecerii la o noua tehnologie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu