Baza comunicarii dintre servere si clientii web este asigurata de protocolul HTTP (Hypertext Transfer Protocol). O caracteristica importanta a protocolului este independenta de platforma, diferitele calculatoare care comunica prin HTTP putand folosi diverse sisteme de operare si aplicatii hipertext. Chiar daca a fost proiectat in principal pentru transmiterea generica de informatii in format hipertext, HTTP sustine si protocoale mai vechi, precum SMTP (Simple Mai Transfer Protocol), FTP (File Transfer Protocol), NNTP (Network News Transfer Protocol) sau Gopher. Fiind un protocol utilizat in Internet, HTTP este bazat pe stiva de protocoale TCP/IP.
Principalele concepte cu care lucreaza protocolul sunt cererea si raspunsul. Un client web trimite un mesaj (cererea) la un server. Mesajul are forma data de standardul HTTP in vigoare si contine identificatorul resursei dorite, furnizat ca URI(URL), metoda de acces utilizata, versiunea protocolului, precum si o serie de metainformatii care pot fi utile serverului. Raspunsul returnat de catre serverul HTTP va cuprinde un cod desemnand starea serverului dupa interpretarea cererii, un mesaj explicativ in limbaj normal(in engleza), pentru codul de stare transmis, diverse metainformatii procesate de catre client si, eventual, un continut, cum ar fi resursa solicitata.
Frecvent, o sesiune de comunicare HTTP va fi initiata de catre client si va consta in cererea unei resurse identificate unic pe un server cunoscut, denumit si server de origine. In comunicarea dintre clientul si serverul in cauza pot sa apara unul sau mai multi intermediari: proxy(sau server proxy), poarta(gateway) sau tunel(tunnel).
De cele mai multe ori, intre clientul si serverul de origine nu vor exista intermediari, stabilindu-se asadar o conexiune directa: clientul web va formula o cerere de solicitare a unei resurse stocate pe un server web si va primi raspunsul furnizat de acel server.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu